Descriere
Pași de pisică andezit Terragrey Dark – aceste produse sunt , în esență niște pavaje din piatră naturală andezit, de dimensiuni variate, standardizate, cu grosimi între 3 și 8 cm. Modul de punere în operă a acestor pași de pisică a fost gândit să fie cât mai simplu și să se poată face chiar și în regim DIY, adică să poată fi montați chiar de beneficiar. Uzual pașii de pisica se așează direct pe pământ, fără a fi neapărat necesar un strat suport de beton în prealabil. Pentru a se putea alinia mai ușor însă , noi recomandăm totuși montarea lor pe un pat de nisip compactat cât de cât , deoarece, în multe cazuri pământul din curte sau grădină nu poate fi nivelat corespunzător , în timp ce nisipul se poate alinia (aproape) perfect. În plus , montajul pe nisip facilitează drenarea apei din jurul pașilor de pisica și previne formarea noroiului în jurul lor după ploaie sau zăpadă . Pașii de pisică andezit Terragrey Dark se pot monta și cu rosturi mici, de minim 1 cm, însă recomandarea noastră este să fie montați cu rosturi mai mari , practic să se potrivească cu pasul fiecărei persoane care va ” călca ” pe aceștia . Acest lucru se face foarte simplu: se merge în ” pas normal” și se măsoară distanță dintre un călcâi și celălalt . Dacă , spre exemplu, această distanță este de 40 de cm și s-a optat pentru niște pași de pisica de lățime 30 de cm, înseamnă că rostul dintre plăci trebuie să fie de 10 cm. Acest rost se poate umple, după preferințe , și cu nisip sau pietriș , deși , în cele mai multe cazuri el se lasă fără umplutură pentru ca iarbă sau gazonul să crească în voie. Am fost întrebați de foarte mulți clienți dacă se poate tăia iarba sau gazonul dintre acești pași de pisica și răspunsul este DA , sigur că se poate, atâta timp cât nu se folosesc discuri pentru tăiere care pot ciobi marginile pietrei. Însă , chiar și așa , de cele mai multe ori andezitul nostru va ieși câștigător și discurile de cosit vor pierde câțiva dinți …🤣. Prin utilizarea acestor pavele tip pași de pisică din andezit, nu vă sufocați grădina sau curtea cu betoane inutile, va puteți crea propriul design al aleilor oricât de întortocheat ar fi acesta , și puteți ajunge în orice colț al curții sau grădinii cu ușurință . Având în vedere că andezitul nu are aproape deloc absorbție de apă , aceste dale tip pași de pisica au o durată de viață practic nelimitată, și chiar dacă noi vă oferim o garanție de (doar) 10 ani 😱, suntem siguri că (stră)nepoții noștri se vor plimba împreună cu (stră)nepoții dvs pe acești pași de pisică. In plus ei se integrează perfect în iarba sau gazonul dvs, bucurându -va privirea de fiecare dată când va plimbați prin curte, în ” pași de pisica” :). Se pot debita la absolut orice dimensiuni și grosimi, dar, pentru a putea fi și manevrați ușor la montaj, și pentru a nu încărca inutil peisajul, uzual pavelele tip pași de pisică din andezit se debitează la lungimi aproximative de 80-100 cm, cu lățimi de 30-35 de cm și grosimi recomandate peste 5 cm, pentru a putea fi suficient de rezistenți în cazul în care stau două sau mai multe persoane simultan pe o astfel de placă . Drenarea foarte bună în jurul lor prin nisipul pe care sunt așezate face ca aspectul curții sau grădinii dvs să fie în permanență unul curat , îngrijit , de un verde crud, fără noroi. Puteți vedea aici câteva lucrări executate de noi cu acest tip de produs.
Alexia M. –
Sunt ok, insa doua bucati au venit ciobite de la transport.